Hartă - Muntele Masă (Table Mountain)

Muntele Masă (Table Mountain)
Muntele Masă (în engleză: Table Mountain; în khoekhoe: Huri ‡aaxa, munte care se ridică din mare; în afrikaans: Tafelberg) este un munte cu vârf plat, care formează un reper important deasupra Cape Town, capitala Africii de Sud. Reprezintă o atracție turistică semnificativă, mulți vizitatori folosind telecabina sau mergând în drumeții până în vârf. Muntele face parte din Parcul Național Table Mountain. Table Mountain găzduiește o varietate largă de faună și floră, cea mai mare parte fiind endemică.

Table Mountain văzut de la Capul Leului. Caracteristica principală a Muntelul Masă este platoul nivelat de aproximativ 3 km dintr-o parte în alta, străjuit de stânci impresionante. Platoul, flancat de Vârful Diavolului la est și de Capul Leului la vest, formează un fundal dramatic deasupra Cape Town. Această culme largă de înălțimi muntoase, împreună cu Signal Hill, formează amfiteatrul natural al portului City Bowl și Table Bay. Punctul cel mai înalt de pe Table Mountain este spre capătul estic al platoului și este marcat de Maclear's Beacon, un far de piatră construit în 1865 de Sir Thomas Maclear pentru sondaj trigonometric. Înălțimea maximă este de 1086 deasupra nivelului mării, cu aproximativ 19 m mai mare decât stația de telecabină de la capătul vestic al platoului.

Stâncile platoului principal sunt separate de Defileul Platteklip („Defileul plat de piatră”), care oferă o ascensiune ușoară și directă spre vârf, acesta fiind traseul lui António de Saldanha la prima ascensiune înregistrată în 1503.

Vârful plat al muntelui este adesea acoperit de nori orografici, formați atunci când vântul din sud-est este ridicat pe versanții muntelui spre aerul rece, unde umiditatea condensează, pentru a forma norii numiți „față de masă”. Legenda atribuie acest fenomen unui concurs de fumat între diavol și un piratul local numit Van Hunks.

Table Mountain se află la capătul nordic al unui lanț muntos format din gresii care formează coloana vertebrală a Peninsulei Cape. Acest lanț se termină la aproximativ 50 km mai la sud, la Capul Bunei Speranțe și Punctul Capului (Cape Point). Imediat la sud de Table Mountain se află un „platou” accidentat, cu o altitudine ceva mai mică decât cea a platoului Muntelui Masă (aproximativ 1000 m), numit „Back Table”. Back Table se întinde spre sud pentru aproximativ 6 km, până la valea golfului Constantia Nek – Houtbaai. Partea atlantică a Back Table este cunoscută sub numele de „Doisprezece Apostoli”, întinzându-se de la Kloof Nek (șaua dintre Muntele Masă și Capul Leului) până la golful Hout. Partea estică a acestei porțiuni a lanțului montan al peninsulei este mai bine cunoscut prin numele zonelor de conservare de pe versanții inferiori ai acesteia: Groote Schuur Estate, Newlands Forest, Grădina Botanică Kirstenbosch, Parcul Cecilia și Constantia Nek.

 
Hartă - Muntele Masă (Table Mountain)
Hartă
Google Earth - Hartă - Muntele Masă
Google Earth
Bing (motor de căutare) - Hartă - Muntele Masă
Bing (motor de căutare)
OpenStreetMap - Hartă - Muntele Masă
OpenStreetMap
Hartă - Muntele Masă - Esri.WorldImagery
Esri.WorldImagery
Hartă - Muntele Masă - Esri.WorldStreetMap
Esri.WorldStreetMap
Hartă - Muntele Masă - OpenStreetMap.Mapnik
OpenStreetMap.Mapnik
Hartă - Muntele Masă - OpenStreetMap.HOT
OpenStreetMap.HOT
Hartă - Muntele Masă - CartoDB.Positron
CartoDB.Positron
Hartă - Muntele Masă - CartoDB.Voyager
CartoDB.Voyager
Hartă - Muntele Masă - OpenMapSurfer.Roads
OpenMapSurfer.Roads
Hartă - Muntele Masă - Esri.WorldTopoMap
Esri.WorldTopoMap
Hartă - Muntele Masă - Stamen.TonerLite
Stamen.TonerLite
Țară - Africa de Sud
Drapelul Africii de Sud
Africa de Sud (în engleză: Republic of South Africa; în afrikaans: Republiek van Suid-Afrika; în zulu: Riphabliki yase Ningizimu Afrika; în total 11 denumiri oficiale) este o țară așezată la extremitatea sudică a continentului Africa, care are 2.798 de kilometri de coastă maritimă la Oceanul Atlantic și Oceanul Indian. La nord se învecinează cu Namibia, Botswana și Zimbabwe, la est cu Mozambic și Eswatini, în timp ce Lesotho este o țară independentă complet înconjurată de Africa de Sud. Africa de Sud este stat multinațional (multietnic).

Oamenii moderni locuiesc pe teritoriul Africii de Sud de mai bine de 100.000 de ani. La data sosirii primilor europeni, populația indigenă reflecta valurile de popoare migratoare sosite din diferite părți ale Africii, noii veniți devenind majoritari. Cele mai importante comunități erau xhosa și zulu.
Valută / Limbă (comunicare)  
ISO Valută Simbol Significant Figures
ZAR Rand sud-african (South African rand) Rs 2
ISO Limbă (comunicare)
AF Limba afrikaans (Afrikaans language)
ST Limba sotho (Sotho language)
TN Limba tswana (Tswana language)
XH Limba xhosa (Xhosa language)
ZU Limba zulu (Zulu language)
Cartier (oraș) - Țară  
  •  Botswana 
  •  Eswatini 
  •  Lesotho 
  •  Mozambic 
  •  Namibia 
  •  Zimbabwe